Eu sunt al nimănui...
Privesc în sufletu-mi orfan
Cu ochii plânși ca de reptilă
Și zăresc ceva...nimic
Ce umple tot nefericitul.
Sufletul citind într-însul
Ecoul lipsă a ființei,
El descoperă nimicul
Ascuns în sine, într-o nișă.
Sinele cu disperare
A găsit a fi-n putință
Să nu am nici îngeri care
Să mă vrea ca și ființă.
Chiar și îngerul cel negru
A lăsat să i se vadă
Spatele închis, funebru
Dispărând în grabă mare.