Timpul trece continuu, nepăsător,
Dușman cu sânge rece,
Degrabă vrea să mor.

Rănile nu vindecă,
Doar le îmbracă-n colb
Și, când accepți sfârșitul,
Iluzia-i de dor.

Timpul, acest nisip,
Ce-nghite trecătorul,
E un soldat, în ceas închis
Ce-și contemplează zborul.

În trup, ca într-un ceas închiși,
Soldați suntem și noi,
Nu-ntâmplător, pe sol omiși,
Trăind în ritm uman : bine ori rău.

În rugăciune, pe cer , fiecare,
Își vede visul spre care vrea să zboare,
Scriind astfel istoria, trecutul,
Pe coala nopții, unde-i și începutul.