Prin înserarea care-și țese pânza,
Clipind din ochi înca mai caut,
Sub vântul rece care-mi umflă pânza
Să te atrag cu cântul meu din flaut.


Frumoaso, ce adormi pe vârf de val
Cu pielea ta frumoasă arămie
Cu buzele de-un roșu foarte pal
Cu părul fluturând ca o făclie.


Te simt acolo cum pierdută-n mare
A inimilor lacrimi le asculți
Ascunsă-n neagra depărtare
Iubirea lor încerci și tu s-o-nfrunți.


Căci vezi tu preafrumoaso muritorii
Loviți sunt parcă de blesteme
Frumoasele fecioare-a mării
În viața lor uscata vrand să cheme.


Așa e legea marilor iubiri
Vreodată fi-vor oare deslusite?
Iubirile pe mare impărtășite
S-aducă-n viața doar nenorociri.


De-adorm te simt cum înfocată,
Spre mine te indrepti chemată de fiori
Și obosit, când mă trezesc în zori
Pe obraz imi curge-o lacrimă de fată.