Eram doi straini,
Fiecare spunandu-si monologul
La fiece colt de sentiment adumbrit,
Pe dupa fiece casa de ganduri zidite
In chip uniform;
Ni se intalneau din cand in cand cuvintele,
Caracatite prinse de inimi diform,
Ce ne sugeau sistematic sangele
Varsandu-l pe lucrurile scheletice si-nfometate,
Ca niste fantome bantuind haotic
Spatiul regulat al constiintei,
Violand toate axiomele lui Euclid;
Eram doi straini,
Fiecare cu cimitirul ideilor sale,
Decedate in accidente conceptuale
Si-ngropate sub mormane de prejudecati
Mirosind a stricat;
Caini ne latrau sentimentele vechi si murdare
Sfasiindu-le ambalajul frumos colorat,
Si noi ne stergeam, atenti, pe picioare
Inainte sa fi intrat,
In labirintul contorsionant
Al dorintelor letale
Ale Celuilalt...
Eram doi straini,
Muscand din aceeasi bucata de carne,
Proaspata si insangerata,
Ca si cum,
Asta ne-ar fi putut regenera
Metabolismele;
Stateam permanent in aceeasi ploaie
Batrana si imobila,
Ca si cum,
Asta ne-ar fi putut face
Sa crestem;
Intram in aceeasi fictiva biserica
Si sarutam aceleasi frivole icoane,
Ca si cum,
Asta ne-ar fi putut face
Sa stergem
Paienjenisul chipului nostru
Cazut
In plase de timp...