m-am gândit la tine
și mi-am spus că Dumnezeu
așa a întocmit femeia
un înveliș subțire
dincolo de care
inimă peste tot
în oase în carne în sânge
să tot ai...
cu ce iubi
cu ce plânge
tu știi bine cum se plânge
pe dinăuntru
rană sub aripa sortită
să zboare întruna

***

singurătatea se ascunde pe punți
așa cred în rugăciunea mea
de câte ori îmi piere cântul
mă furișez într-un colț
de teama cuvintelor simple
ele știi lovesc din umbră
atunci mă chinui să nu greșesc
îți dau formă în marmură neagră
dar n-apuc să termin
și tu ai atâtea flori pe degete
cât n-ar putea încăpea vreodată
pe toate șevaletele lumii
sunt un amărât de sculptor
cioplesc statui
și ele devin grădini