i
stau așa nemișcată și poezia intră în mine dintr-o lume normală
port cercuri în jurul sânilor pe sub ei
gândul tău își trece transparentul amnestic

ii
îmi ies linii din piele îți intră linii în piele. avem mâinile lipite, carnea lipită.
doar oasele se plimbă în jurul nostru de la unul la celălalt

iii
râzi mamă râzi și mama râde cu gura. ochii privesc spre țara de unde
nici el nu s-a întors niciodată. îmi decupez ochii din fotografia
de la șaptesprezece ani. iau fotografiile în mâini și le arunc
așa cum arunci niște păsări în plus din tine. apoi toate cad

iv
aici erau două versuri despre cum seva iubitului meu crește în mine organic
ascult întinderea spațiilor înspre solstițiu și pierd. sunt în românia și noaptea se întrerupe
lumina

v
am pietre în jurul inimii. merg pe stradă îmi atârnă ventriculul stâng
a tine. plâng pe stradă și eu
să văd cum e. lumea crede că sunt steluțe
în genele mele. cineva însă mi-a trimis
calea șearpelui

vi
orfan legăn un copil lumea mă crede naivă (nu
dorm cu pernă nu scriu înclinat nu strâng luna între coapsa ferestrei. apoi vii tu
cu norii tăi care cresc din pământ precum tălpile înainte de treceri)
câtă iubire pe lumea asta doamne.
și câtă moarte

vii
vii cu mine salvăm un isus de pe crucea luminată cu neon. traversăm o stradă.
apoi privim cum ne dispar umbrele după colțul
cu cinema patria