poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-11 | | Înscris în bibliotecă de Viorel Agocs
Singur ca un nor am hoinărit,
Care se-nalță peste văi și dealuri, Când deodată o mulțime am zărit: O oaste de-aurii narcise-n valuri. Chiar lângă lac și dincolo de nori, De nici credeai că nu sunt decât flori. Etern, ca soarele ce ne zâmbește Din Calea Laptelui străluminând, Se-avântă-n zare voinicește, Pe malul unui golf trecând. Narcise mii văzut-am deodat, În dans vioi, înaripat. Până și undele dansau, dar ele Se întreceau cu valurile grele. Mai vesel n-ar putea să fie Poetul, într-o altă companie. Priveam și iar priveam și mă gândeam Că-i mai frumos decât eu socoteam. Când pe divan voi sta întins, Trândav sau gânditor, de visuri prins, Aceste amintiri îmi vor cânta Ce fericită este solitudinea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate