Cum a trăit luna deasupra atîta timp,
ca o boare foarte rece seara,
domnișoară cu cretă pe vene,
simt o frustrare în geana stîngă
dincolo de linia imbecilă a vorbelor
ninse pe trotuar, zăpada și pomii
cutii goale de conservă, plata cuielor
înfipte în irisul călător, mîna ta rece
și stîngă, mergînd printre case
albăstrite de tuse onirică,
spre miezul fierbinte al pădurii triste
șoseaua ce trece prin falange
rupte în stol, precum pescărușii mării
da, păsările astea nebune de apă
treceai în mînă cu cretă pe vene
ca o linie, ca un cerc în concret
atîta timp deasupra noastră,
o lumină rece, slăbită,
sudoarea prin pomi
într-o liniște aproape perfectă
cad frunzele încet
prin zăpadă...