Astazi ti-am scris
doua versuri...

Erau de fapt...
mai mult ca un
tremur launtric
nascut din zambetul
unei flori ascunse
in chipul tau...
erau de fapt
literele sterse
cu care timpul
a inceput
sa scrie din nou
numele tau
pe sufletul curat
a unui inger uitat
intr-un colt
de rai...

De fapt...
erau mai degraba
doua cuvinte
in acelasi vers...
in acelasi refren...
scris cu aceleasi
litere smulse
din petalele
aceleiasi flori
ascunse
in ochii tai...

Erau singurele cuvinte
pe care le puteam rosti
singurele litere
pe care le puteam scrie
singura floare
care puteam s-o miros
singurul zambet
care ma putea face fericit
si care-mi alunga gandul
la tine...

Erau doar
doua cuvinte
care te-ar fi putut face
fericita...