Mi-e dor de-a spune iarăși
În vorbe potrivite
Cât te iubesc. De-o vreme
Încet îmbătrânesc
Și sufletu-mi alături,
Cuprins tăcut de lene,
Întârzie să spună
Cuvântul mai firesc.

Îl simt curgând in vene
Și îmi ascut auzul
Ca să îl prind. Degeaba,
De când te port in gând,
Mustind de fericire,
Am asurzit pesemne
De tunetul ce cade
Din dulcele tău cânt.

E tristă constatarea
Că-s surd si mut de-acuma.
Să mă opresc? Nici vorbă!
Nu pot, căci te iubesc;
Și dacă sunt besmetic
Mai rău încă se poate:
De-atâta frumusțe
Mi-e teama că orbesc.