Era o vibrație imperfectă, de amintire,
Pășind alături de mine,
Ce se ridica în stupi de lumină
Și cădea înapoi în stropi de-ntuneric.

Era un cântec mut, de fum,
Era un om ce se izbea cu gândul de ceruri –
Știa că le-a mai întalnit cândva
Pe cărarea ce duce spre timpul etern.

Era o amprentă lăsată pe un nor,
O talpă pe o conștiință de novă,
O evaporare a ființei, spre interior