Gabrielei





în dansul de vară abia începută
al gleznelor tale-n a mele odăi
privirea mea pare acea alăută
ce tulbură seva-nfrunzind ochii tăi


să fii oare fructul ce astăzi îngână
cu gustu-mi de viață de râs și de zbor
pe ramura clipei zeiță păgână
pe ramura morții un rit trecător


simt verdele aprig în orice pornire
mă zbat între ziuă și noapte mai rar
și eul meu prinde încet să deșire
minunea din gândul gândit de Icar,