un trandafir are petala mai lungă decât o clipă
ce’a fost smulsă din timp cu un timp
mai lungă cu un chip cu o tortură
uitată în parc cu o noapte
a cărei piele se sparge și muguri de carne
răsar precum stelele unei constelații dureroase


un trandafir are petala mai lungă decât
trupul meu decât mine cu un trup
dar fară umbra care’i continuă petala
și se adâncește în ochii mei în mine
un trandafir e lipsit de frumusețe e banal

un trandafir cu o petală mai lungă
deodată un scripet al bolții ce trage
ziua și noaptea încet scrâșnitul
cablurilor cadența petalelor dințate
transfigurate în bestie hu hu hu țipa
porcul de trandafir cu o mână a frumuseții
ronțăind’o în rât în petalele dințate
ce ridică pe scripet ziua ca pe o umbră
și’n uruitul căderii nopții
se’aud gânduri flașnete mici rup întunericul
orașul șuieră șfârșit
sub greutatea petalelor de trandafir
îmbrăcat în cămașă roșie galbenă
albă această cămașă fără sfârșit
de’ar mai fi un loc o oglindă fără rame
în care să se’arunce toate aceste pleoape
toți acești dinți ai morții ai deznădejdii
ai umbrei de nesfârșit
dintre oameni și lucruri


această frumusețe cu tendoane elastice și infinite
ce aleargă printre noi și lucruri