Noi vom rămâne
fețe de monedă
iubindu-ne mereu
ca un întreg
în spațiul
infinitelor regrete...



Ce spui
la țărmul clipei
ce adâncuri
de freamăt răscolești
prin amintiri
în toamna dăruită
înalt risipei
de verde
asfințit
și amăgiri?

A nimănui
în miez de veșnicie
în lacrimi
m-ai rostogolit
până la mal
cu perle false
mi-ai brodat
o nebunie
de anotimp
pagân
plin de amar
zvârlit
din vise
și din calendar...