Ascultă iubito, cum mi se frânge amurgul in privire
când fluturi se zbat la moartea mea,
ecoul sau ce se topește în abisul meu.
Ascultă iubito, imnul nopții
compus din orchestre de umbre,
solitudinea le este dirijor
în geamătul inimii…
crucea ei pe care e răstignit.
Ascultă iubito chemarea nopții
în contemplarea prafului de stele
născută din planeta iubirii
ce renaște în fiecare dintre noi.
În oceanul ei de lumină ne căutăm
cuibul si sufletul pereche,
plutind cu speranța,
hrănindu-ne din cascade de patimi
ce în falia inimii cu mii de seisme izbucnesc,
o lava lichidă, vorace
care devoreaza grădinile de pace,
asanând marea liniștii
lăsându-ne pe fiecare să își soarbă
amarul din dulcea otravă
sedimentată-n peșteri îndrăgostite de viață,
ce au săpat forma sufletului
modelată de cerneala gândurilor
în culoarea emoției.

Privesc imensitatea de cristal
ce-ți penetrează cafeniul irisului adormit…
privesc răcoarea picăturii
ce îți îmbracă goliciunea
sedimentând diamante de suflet.
Privesc copilul visător
ce se joacă-n mătasea pupilei
pe marginea privirii tale,
cu o îmbrățișare de pasiune
ce vine din tărâmul unui suflet învolburat.

Acultă iubito, primul luceafăr ce răsare în părul tău,
glasul ce îmi șoptește dorința,
mă pierd în cuibul de catifea
al buzelor tale.