Cândva m-am săturat de lumea din mine
În care puteai găsi totul și nimic.
Haosul mă făcea să mă simt inutilă,
Să urăsc frânturile de amintiri
În care-mi tăiam privirile și sentimentele.

Dacă nu te-ntâlneam
Aș fi putut deveni o epavă într-un gol nesfârșit.

Ochii săturați de privit înăuntru
Au pătruns în lumea de după privirile tale,
Și au albit...
Tocmai atunci se oprise avalanșa
Care a acoperit totul cu un noian de zăpadă.

Au supraviețuit doar câteva idei
Aflate într-o goană nebună spre ceva ce nu
Puteai bănui,
Sufletul în care se grămădeau
Usturimile rănilor cumplite
Și convingerea că există fericire.

Aveai curajul să crezi în fericire
Cu toate că părea de neatins
Iar eu am încremenit cu gândul
Că puteam deveni o epavă dacă nu te-ntâlneam.

26-29 iunie 1998