M-am minunat cum de mai există locuri de încarcerare
și pentru deținuții în sentimente
cum de mai poți iubi azi, capitalistule
cu zece falange în loc de degete
ca să tipărești cât mai natural gândurile

Da, părăseam de fiecare dată cu lacrimi sub frunte
cișmigiul uitat de iubirile comuniste
înflăcărate
amintindu-mi peripețiile prin care aș vrea să-mi
redevin embrion,
inspirat de acea apă care zace secată
în așteptarea celui care ar trebui să-i dea o șansă de plutire bărcii
pe care te-am cerut în căsătorie

Și da, încă mai păstrez ceva din misterul primelor
întâlniri la vârf,
când te apăsam pe grumaz să-ți erup dragostea prin
fiecare por
când adulmecam mirosul de stejar ca gustul de mătase
proaspătă,
sperând că m-am menținut viu printre cadavre,
deși uitat de alte frânturi de ochi care înainte
mă priveau cu invidie pentru că eram copil.