poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-08 | | Înscris în bibliotecă de Cosmin Dragomir Dă-mi cupa și ulciorul! Să bem, fermecătoare Făptură plămădită din rouă și eter! Câte minuni ca tine zeflemitorul cer De mii de ori schimbat-a în cupe și ulcioare? Aceste ornamente pe cupa delicată Un băutor le-nscrise cu mâna-nfrigurată. De dragul căror gene le-a vrut așa de fine? Și-o să le sfarme, poate, îndurerat - de cine? Olarul stă în fața roții. Cântă. El modelează șolduri și ulcioare. El cranii mândre de sultani frământă Și ofilite mâini de cerșetoare. S-aspiri aici la tihnă - ce tristă nebunie! Nebun și cel ce crede în pacea viitoare. Curând te vei întoarce sub chip de iasomie Pe care un netrebnic o va călca-n picioare. Ascultă! Macii roșii își trag rubinul pur Din sângele fierbinte al unui împărat. lar vioreaua-și scoate culoarea de azur Din ochi adânci de fată care-a iubit curat. Olarule, ai grijă! Tu chinui sfântul lut Din care-n ziua-ntâia fu modelat Adam. Pe roata ta văd mâna cea fină-a lui Bahram Și inima lui Kosru. la seama, ce-ai făcut? De mii și mii de veacuri se-nvârt în spații aștrii, De mii și mii de veacuri zori și-asfințituri sunt. Să calci ușor, căci, poate, fărâma de pământ Pe care-o sfarmi - alt'dată era doi ochi albaștri. Priveam uimit olarul cum harnic modela. Deodată auzit-am bucata de argilă: Rugându-l pe șoptite: „Frământă blând, ai milă! Un om la fel ca tine am fost și eu cândva". Cel ce creat-a stele și-ntreaga vastă lume, Când a creat durerea s-a depășit pe sine. Voi, buze ca rubinul și voi, pleoape fine, Câte sunteți acolo sub țărna fără nume? Treci vesel prin viață! Sub cer, rătăcitoare, Vor trece pururi inimi. Și sufletu-o să cheme La despărțire trupul. lar craniul care geme De patimi, o să-l calce olarii în picioare. Hain, am spart paharul de-o lespede aseară. Dar mi-am întors privirea cu groază și rușine. Și-am auzit din țăndări mustrarea lui amară: ” Am fost asemeni ție, vei fi și tu ca mine". Când am să trec prin moarte, mi-oi desfrunzi atomii Precum de vânt și ploaie se scutură toamna pomii. Și am să ies din lume voios printr-o spărtură Pe care-o s-o astupe zidarul cu-a mea zgură. O mie de ulcioare, acasă la olar, Vorbeau în șoaptă. Unul strigatu-mi-a: „Omar, Evocă pe olarii și pe cumpărătorii Ce-am fost de mult sub aștrii, de aur, rotitorii". Artistică e cupa. Noi toți am admirat-o Și-am pus pe dulcea-i frunte săruturi mii și mii Dar timpu', - acest zănatec olar, ce-a modelat-o, Tot el o să se-amuze, spărgând-o într-o zi. Acest vas fu odată un biet îndrăgostit Gemând de nepăsarea unei femei frumoase. lar toarta era brațul ce mângâia mâhnit Suavul gât cu-atingeri ușoare, de mătase. Tu cauți fericirea? Dar drumul e închis, Împrejmuit cu moarte. A lui Djemșid țărână E pulberea ce joacă în fața ta-n lumină. Căci un miraj e lumea. Viața e un vis. Fii vesel, căci tristețea o să dureze pururi! Mereu aceleași stele s-or învârti-n azururi. Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă. Tu îți evoci strămoșii? Sunt țărnă în țărână. Gândești la al lor merit? Privește cum surâd. Să bem! Și, fără teamă, să ascultăm din vid Tăcerea fără nume pe univers stăpână. De mult timp tinerețea s-a scuturat ca merii. O, clar april al vieții, de-a pururea pierdut! Te-ai stins pe nesimțite. Te-ai destrămat tăcut Cum se destramă zilnic blândețea primăverii. „Eu sunt minunea lumii", spunea ieri trandafirul. ”Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?” Cânta privighetoarea și repeta zefirul: ”O zi de fericire, un an de lacrimi cere." Mă întristează pururi a Roții învârtire Și răzvrătit sunt zilnic pe ticăloasa-mi fire. Nu am însă puterea să mă despart de lume Și nici să-mi duc viața fără sâ-mi pese-anume. Din veac se-nvârte Roata, fără ca ea să ție De calculul tău seama. La ce tot numeri stele? Gândește mai degrabă că vei dormi sub ele. Somn fără vise. Câinii cadavru-o să-ți sfâșie. Khayyām, Cereasca Roată-ascunde-al tău destin Și-a-nchis orice discuții. Și totuși, tu știi bine: Paharnicul ei toarnă sub chip de stropi de vin În cupa veșniciei mii alți Khayyāmi ca tine. O, Roată a tăriei! Dezleagă-mă de tine! Căci tu te-amuzi să dărui nectaru-acestei vieți La proști. Dar a mea minte nu-ncape și nu ține Mai multe ca a celor pe care îi răsfeți. Pe răi îi fericește nedreapta lumii Roată. Oglinda ei cea strâmbă mă doare. Ochiu-mi plânge Pe-obrajii supți asemeni cu-o cupă răsturnată. lar inima mi-e plină - ca un ulcior, - de sânge. S-alerge după moartea-mi, Eternei Roți îi place Și împotriva noastră, iubito, uneltesc. Așează-te pe iarbă. Dă-mi chipul îngeresc, „Căci mâini îngerul morții în iarbă ne-o preface.” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate