Sunt în același tren
în care m-ai suit,
cu aceeași jumătate de floare
rămasă între palme,
repatându-mi că ma aflu
pe drumul cel bun,
înspre aceeași mare,
unde-mi țineam ochiuri de apă cu lună
în pumn
și-ntrebătoare scoici
îmi ieșeau pe picioare.
Eram acolo îmbolnăvită
de toate frumusețile...
Stau în aceeași gară,
cu cerul înjumătațit
spre seară,
cu zilele scăzându-se
la infinit.
Presimt c-aș vrea să zbor
din ce in ce mai tare.
Presimțirea mi se agată de ureche,
se-ndoaie, se-nvolbură,
se-ntregește
jumătatea mea de floare
într-o
copilăroasă
lalea blondă.