Viața mea s-a strecurat
pe neobservate
(m-a obișnuit cu așteptata ei față
neașteptată
așa cum viața vieții mele
are exact lungimea ei de așteptare,
începând cu o anume dată)
într-o fantă de imposibilitate.
Patul e friguros
clanța ușilor alunecoasă
și dorința nu-și mai dorește să plece...
Nu e decât un "doar",
îmi repet răsuflând
și uscând așternuturi transpirate
de gând,
nu trebuie decât să aștept riguros
și va trece!
(e un moment de început
și ca toate începuturile
e ințepenit in clipă
așa cum fața mea privită-n oglindă
din spate
pare un înger
cu o singură aripă.)
Între cojile oului,
încet, să nu spulber
iluzia îmbinării perfecte,
mă unesc împreunându-le in somn,
străbătându-i scurtimea
în milimomente
mama
mă freca sub genunchiul julit
și sub coate,
"ai căzut, nu-i nimic,
te ridici,
șchiopătând, așa cum poți, cum mai poți,
mergi, mergi, mergi, mergi,
mergi mai departe!"
Cuvântul rostit de multe ori
spăla rana,
îmi spăla rana mistuită de febră,
o stingea în apă sărată si rece,
"auzi cum sfârâie și miroase a ars
pielea ta?
nu-i nimic" îmi șoptise-n secret
"până te măriți, trece!
durează mai mult
traversarea ei de început,
dar ai să vezi,
doar cât te-ai copilărit puțin
și-a trecut!"
De sub respirația sânului și-a smuls o pană
care "crește!" zicea ea
"lipește-o repede sub omoplat
pană nu se răcește!"
și străveziu ,
mă mângâia ca o șoaptă înaltă
reverberată în interval
"să-ți cauți și-aripa cealaltă"...
îndelung, penetrant,
apoi...departe și...pal.