Afara ploua si se uda tot pamantul
Si ma uit pe geam, la o tigare, si ma bate vantul.
Vad sub norii cenusii ceva frumos.
Poate oare sa fie o stea sau un lucru pacatos !?

Din dorinta-i toata lumea pe acest pamant,
Din dorinta nastem toti un gand plapand.
Un fir de ata negru, alb sau vreo culoare,
Un zambet: acru, amar, ceva sub soare.

Totul e negru acum, aici pe pamant.
Este acoprit si tot pamantul sfant.
E noapte, e tacut, e-un murmur crunt, defapt,
Ce se aude-n suflete, ce te-agita.

Ne ascundem toti pe acest pamant,
Ne chitim, ne ferim dupa pamant.
De ce oare, de vreun lucru rau ?
De noi insine, de credinta-n Dumnezeu.

Nu mi-e somn, nu stiu ce am,
Nu pot sa-mi dau seama si nici nu vreau
Stau langa o planta si ii scormon in pamant
Stau, gandesc, exist, injur si cant.

Ce as mai putea sa fac acum ?
Ceva care sa-mi aduca aminte ca sunt.
Ca pot sa privesc si dimineata-n zare,
Ca pot sa calc pamantul in picioare.

S-a dus si farmecul iubirii pline
Si copilaria, in pamant,
As vrea sa stau pe sisturi line,
S-adorm, sa fug, sa iau stelele la rand.

Te vezi vorbind mereu, nu pe pamant,
Prin cerul alb-albastru sau undeava pe langa luna.
Te bucucri intr-un vis prostesc, scalamb,
Si-apoi ca din mormant... si ceasul suna.

Pe strazi, ca pe pamant, umblam condusi intruna
De minti, de noi, de vant, de mana...
Si pe pamant si-n vis, ce hal de soi !...
Si cade, pe rand, in gand, si tot pamantul peste noi.

Atat de jos te-aduce viata,
Cat sa mori pentru pamant,
Sa tremuri si sa-ti masori cu ata,
Umfland in gand, traiul tau de pe pamant.


Tot ce sta acuma pe pamant
E rod al sangelui arzand…
E raul mare ce te-neaca-n gand,
E tot pamantul nostru... acru, sfant!