Eram copil al disperării
Uitat într-o camară
A sufeletelor celor, pe care-odinioară
Eu îi numeam, simplu, călăii

Ei îmi spuneau tot timpul "te iubesc!"
Þinând în mână-o bardă
Cu care nu uitau, prea mișelesc
Sa îmi creeze o rana

Astăzi s-au stins in depărtări
Ecourile din trecut
Și lin alunec către tine
Singura mea speranță

Iar tu cand ochii ți-i așterni
Asupra vieții mele
Să nu uiți poate nici o clipă
Că eu nu vreau furtună