poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-18 | | Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu Pe când eram în liceu, înfășurat în manta și întins pe spate deasupra unei dune de nisip pe țărmul Mării Japoniei, am fost martor căderii unei stele. Nimic nu și-a pus amprenta mai puternic asupra spiritului meu din tinerețe decât fapta solitară a meteoritului desprins din constelațiile înghețate de noiembrie, într-o rază albăstruie, iar apoi dispărut pe neașteptate. Am rămas multă vreme întins în nisip. Nu aveam nici cea mai mică îndoială că pe pământ eram singurul om care cu proprie lui frunte va aține calea acelui corp ceresc, menit să cadă în cele din urmă. De atunci până astăzi s-au scurs mai bine de zece ani. În noaptea aceasta am zărit o stea trăgându-și cu repeziciune coada lungă deasupra dezolantului peisaj citadin, alcătuit din fiare vechi și moloz – cadavrul tinereților chinuite din țară. Cu ochii închiși și o cărămidă drept pernă, de-acum nici gând să-mi mai cadă pe frunte ceva. Înstrăinarea din mica sărbătoare a acelei clipe! Precum propria tinerețe pierdută în prăpăd și dezmăț, e cu neputință de ghicit drumul pe care avea să-l urmeze. Dar ceea ce mi-a rămas pentru totdeauna întipărit pe retină este curățenia, limpezimea uluitoare a sfârșitului unei stele căzute din constelațiile fixe, în coborâre printre corpuri cerești.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate