poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-15 | | Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea
Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus,
Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună. Veniți să-ndrăznim să simțim nemurirea Cu inima-n repede tropot cum sună! Solemnă și gravă ne turbură noaptea Curgând pe izvoare și-n codri fierbând Cu nările largi din găvanele palmei Sorbim răsuflarea-i de fum și pământ. O stea se prelinge în sus către creasta Înaltă a cerului, clopot gigant. O altă se sparge cu flacără mută Și țăndări astrale înfige-n neant. Cu trosnet un brad a căzut și aud Din lut cum un mugur trudește să vie, Am ochii la veșnica trecere-a lumii, Dar inima-mi plină-i de grea bucurie. Mă bucur când moare o stea în înalt, Mă bucur când steaua pe ceruri răsare, Mă bucură tainic oricare apus Și-aprinsă, oricare ivire de soare. Când moare un brad doar sămânța-i mai dăinuie Să nască pădurea de mâine din ea, Iar steaua, murind, își împrăștie zgura Prin haosul care mai naște vreo stea. Spusese pe vremuri bătrânul Shakespeare Că noi chipul nostru-l cioplim ca-n aramă În pruncul din rodnicul pântec de mamă, La fel istovindu-ne-al zilelor șir, Ca brazii ce mor lepădându-și sămânța Să crească prin vreme răzbind din pământ, Ca fiara, ca steaua, ca pomii cu floarea Murind ca să vină și alții la rând. Nu-i drept! E puțin! Mai presus de luceferi De brazi și de fiare suntem mai presus. Căci faptele noastre și visele noastre Trăiesc peste clipa când noi am apus. Când ultima rază se stinge din ochi Și ultimul gând ni se stinge din minte, Lăsăm după noi ce-am gândit și-am muncit Acelor ce, mulți, se vor naște-nainte. Cu pașii gigantici pășind prin viață Săpăm grele urme pe lut și pe-nalt De-o mie de ori mai adânci ca acelea Ce monștrii arhaici le-au rupt în bazalt. Iar visele noastre spre rod înmiit În cei care vin se-altoiesc, și iubirea. Avem bucuria de-a spune murind Că suntem mai veșnici decât nesfârșirea Prieteni, veniți să privim acest cer Și codrii cu brazii și munții din slavă Căci noi, numai noi, îndrăznim să simțim A nemuririi bucurie grozavă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate