O lumină mică, spune că e vie
Într-un deal... pe-o coastă!
E ca o părere, mi se-arată mie
Și eu văd ferice, că-i lumină castă!

E numai o casă, cu-un șopron în spate.
Restul e pădurea... drumuri desfundate.
Știu că pentru tine, asta nu-i nimica,
Dar eu stau pe gânduri, acid ca urzica!

Tu, mi-ai spus odată, pentru-o verighetă,
Că lumina aia, s-a stins și-a pierit!
Că, a fugit fata, cu-altă sufragetă
Și-au sărit în trenul, de s-a nimerit!

Că apoi in lume, dup-o strălucire,
A venit potopul și le-a înecat.
Că a plâns poporul, de nenorocire,
Dar că-ntr-o clipită... el le-a și uitat!

Am crezut ca tine! Am uitat și eu,
Visele de vară, ce-mi aromeau mintea.
Am pornit in viață, fară Dumnezeu
Și te-am luat pe tine, să nu uit sorgintea.

Iar acum, acolo, o lumina mică...
Spune alte vorbe! Le spune pe șleau!
Tu stai lângă mine și ți-e foarte frică,
Că eu in minciună, să trăiesc... nu vreau!

Au tot trecut anii,
S-au adunat banii...
Și te temi de toate
Cele consumate!

Habar n-ai, femeie, cât imi e de silă.
Nu pricepi și pace! De tine... mi-e milă!
C-ai cerut... și uite, cerul m-a dat ție.
Dar... de-acui pedeapsă! Nici o bucurie!