Străine

Pasărea morții cântă jalnic la fereastră,
în umbra miezului de noapte,
săgetând fiori sumbri,
trecând gândurile prin așternuturi…
Străine.
Mă aplec sub patul geloziei
să caut cu privirea omul de care mă tem,
repetând același cântec vinovat
șoptit pe înserat pe drumuri…
Străine.
Luna bate insistent, puternic la ușă,
strigând sufletul ce zace în îndepărtatul eu,
fără să audă tăcerea ștearsă între
mine, pasăre și clipele…
Străine.
Aștept ca un copil cuminte,
lătrat de câine muribund,
să adorm apoi cu inima-mpăcată
că dansul nopții era pe cântece…
Străine.