cuvântul s’a culcat pe clavicula ta obosit
și’a respirat un abur dulce
ce ți’a înfiorat pielea
trupul
și’n sângele tău somnul a ațipit
și’n inima ta s’a srâns ca o pace
nestăvilită pace
dorul de’a nu vorbi în aceste cimitire statice
în care crucile
ca păsările împăiate
imita zborul morților chiar atunci
când ei nu mai sunt
când ei
grozăvindu’se cu neființa
tălăzuiesc atât de repede
prin respirările noastre
colindă nestăpânit si destrăbălat
viața noastră calmă si neadormită.