|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Februarie, de-a pururi
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-02-16 | |
Te invit să pășești.
Nu ca într-o sală de lectură, ci ca într-o cameră fără pereți, unde timpul atârnă ca o perdea udă și respirația ta devine singurul ceas. Intră. Aici, sub pleoapa lucrurilor, lumea nu stă — ci tremură. Ți se va spune că ai trăit, că ai mers din dimineață în amiază și din amiază în întuneric, că ai iubit, că ai pierdut, că ai ținut în mâini certitudini ca pe niște monede grele. Dar privește mai atent: urmele pașilor tăi se destramă înainte de a fi fost făcute. Eu sunt aici, la marginea unei clipe care nu decide dacă e început sau sfârșit. Valuri de întâmplări lovesc țărmul ființei, iar în pumni adun fragmente de lumină sfărâmată, firimituri de sens, rămășițe ale unor promisiuni care nu mai știu cui au aparținut. Le strâng. Se scurg. Le chem. Tac. Printre degete alunecă nu materia, ci ideea de a fi avut cândva ceva. Și plânsul nu vine din pierdere, ci din neputința de a opri ceea ce nu a stat niciodată nemișcat. Spune-mi, cititorule — tu care ai intrat fără să știi că intri: dacă ai putea salva o singură clipă, ai ști măcar care dintre ele a fost reală? Ori poate totul nu este decât o oglindă visată de o altă oglindă, în care noi, cu gesturi grave și inimi obosite, ne prefacem că rămânem. Rămâi și tu o vreme. Până când vei simți cum și această lectură începe să te viseze.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate