,,Ciocanul şi cuiul” de Virginia Stanciu

Un ciocan şi-un cui odată,
Așteptând lucrarea dată,
Rămași singuri pe o tablă,
Vorbeau să se afle-n treabă

Cuiul îi spuse supărat:
Ciocane, tu ori eşti beat?
Vezi cum faci când loveşti,
Că nu prea ne nimerești

Dai ca prostul în neștire,
Să ne arăţi că ai putere
Dar îți spun că tu greșești
Tot în lateral loveşti.

Cred că n-ai vederea bună
Loveşti jos de căpăţână
Du-te, mergi şi te tratează
Că o să ajungem cu proteză

Și nimănui nu foloseşte
Un cui bătut prosteşte
Cred că ai ceva defect
Că tu nu lucrezi perfect

Nu vezi bine, ești miop
Că scândura-i doar de plop
Mă înfig ca prin brânză
Fără să mai iei viteză!

Ciocanul a încremenit:
Cuiule ești cam tâmpit?
Nu știi oare cum se face
Altul sfori mereu trage

Că de coadă când mă ţine,
Zbor de nu îți este bine
Vezi, avem aceiași soartă,
Viață grea tot de unealtă.

Nu are rost să ne certăm.
Coada dacă o înlăturăm,
Trăim bine amândoi
Numai intrăm în război

Că se știe foarte bine
Răul din spate tot vine
Și cine are o coadă
Îl încurcă rău la treabă.