Gurii cu care cerul bea din lumină
în întuneric îi zvâcnește o inimă.

Fiecare lovitură ce în carne o poartă
deține date ce desenează o hartă.

Din amintirea ei cresc imperii și mor
vaste întinderi crescute pe interior.

Arbori ce își scutură paseri înfrunzite
scânteind seva rădăcinilor neștiute.

Fazan înflorit,
ca un pom în primăvară,
gurii mele mestecând infinit
îi cresc nuanțe de seară.

În fiecare culoare îi umblă vii
munți, păduri, fluvii și alte stihii.

Înfometată mereu
nu mușcă din nimic nou,
fiindcă rumegă în stomac
balega ei ca ecou.