e ora trei după miezul nopții.
somnul m-a evacuat
ca pe un obiect inutil.
ecranul derulează o femeie
care aleargă
pe loc
mișcare,
fără deplasare.

pe locurile pe care calcă
mi-au dispărut sistematic pașii.
trotuarul o concurează.
are culoarea tălpilor mele.
mâinile ei nu se zbat
pentru victorie,
ci pentru confirmare.

în memorie,
un sicriu se ridică spre munte
nu din credință,
ci din refuz.

femeia aceasta
va primi un cerc de metal,
un semn că a trecut
prin timp.
eu doar îmi caut urmele,
le adun
și le înfig, pe rând, în pielea mea
un test elementar de naștere.