Fricile mele între vis şi realitate

Visam că pasc vacile pe Dealul Piscului, leagănul copilăriei mele. Deodată au apărut nişte haidamaci, negri, urâţi. M-am speriat îngrozitor când mi-au luat pe Bălaia şi Mărţica la obor. Dealul Piscului intrase în comasare, nu mai era al părinţilor mei.
Altă dată am visat că merg cu Florile dalbe, era înaintea Crăciunului. Prea obosit de câte meditaţii dam la matematică, am adormit, aşa că n-am mai fost în grupul studenţilor care au colindat. Mă aflam în amfiteatrul din corpul D al politehnicii. Radu Enache, cel mai bun student dintre noi, înfiera abaterea colegilor iar Gleb Drăgan, decanul facultăţii, anunţa lista celor exmatriculaţi sau trimişi în producţie. Mă chircisem în bancă, mă făcusem mic, mic, oare or afla că şi eu am vrut să colind? Mă trezeam asudat, dar ce bine era în patul meu!
Cel mai des am visat că nu-mi terminam proiectul de licenţă, dar, nimeni, niciodată n-a avut nevoie de acel proiect. Ani la rând am visa că blocul în care locuiesc se prăbuşeşte. Întotdeauna scăpam cu viaţă! Legasem de jardiniera de la etajul trei o frânghie groasă şi când începea zguduiala, îmi dam drumul pe sfoară în jos. În următoarele două secunde blocul era la pământ. Deşi blocul a rămas în picioare, acoperişul muzeului unde lucram, chiar s-a prăbuşit, după un viscol în Bucureşti, 4 martie 1985. Visam că zbor pe deasupra exponatelor şi priveam dezastrul care se petrecuse. Ţineam în braţe un dosar cu multele demersuri făcute de mine pentru consolidarea clădirii înainte şi după cutremur. ... Unde să-l ascund să nu-l găsească nimeni? Unde? Mă trezeam şi Tănţica mă strângea în braţe să mă liniştească.
Am mai avut şi alte frici. Radu Belu, expert în istoria căilor ferate, m-a convins să introduc în tezaur nişte locomotive cu abur. Tot el n-a vrut să fie martor la procesul care a urmat. Spunea că îi e frică, că suferă cu inima şi s-ar putea să facă infarct. Dar şi eu, când am primit înştiinţarea de la judecătorie, în drum spre poştă, de emoţie, era să fac accident cu maşina.
Toate astea au trecut, au fost demult, am împlinit vârsta de pensionare. Au pus în locul meu o doamnă care n-avea nimic în comun cu tehnica. Probabil că acest fapt m-a afectat că am început să visez că îmi vizitez biroul unde lucrasem 35 de ani ca director. Todeauna era gol, doamna venea rar la serviciu. Ba mai mult, a pontat fictiv alte două prietene.
Mai nou visez că am murit. Mă văd întins pe un catafalc şi mă întreb: Oare cine mă va înmormânta? Când mă trezesc devin un pic obraznic: Să mă înmormânteze statul, că doar am primit medalia în grad de cavaler de la preşedenţie şi nu vreau ca guvernul să facă economii pe seama mea...
Ulima oră! Azinoapte mărşăluiam în război. Când m-am trezit vorbesc de unul singur prin cameră, prost eşti mă Nicule, cine mai are nevoie de tine!?