​Mă ai în inventar, dar nu mă știi,
Un martor orb la propria-mi pieire,
Tu dormi adânc în frânturi de câmpii,
În timp ce eu mă sting dintr-o privire.

​Ești singurul ce n-a putut să vadă
Dincolo de-albastru ce urlă a poet,
Mă lași in „noi” ca pe o pradă
Să putrezim în somnu-ți desuet.

​N-ai vrut să bei din cristalele mele,
Ți-e gura plină de banal și-un somn tern,
Mă frângi sub tăcerile tale grele,
O singură viață într-un gol etern.

​Dormi liniștit, ești un orbul fericit,
Ce-atinge doar pielea, dar nu și abisul,
Sunt singura trează la tot ce-a murit,
În timp ce tu-ți sfoiri, mediocru, tot visul.