a fost demult asta când te-am iubit,
când te-am avut în feluri curate,
într-o iarnă te-am așteptat la gară,
aveai un troller greu cu roțile rupte,
aveai un fular pe cap și o suviță singură
ieșea afară în frig pe lângă obraz,
ne-am sărutat sub un felinar de unde
puteam vedea cât de tare ninge
și-mi vorbeai îngrijorată despre
profesorii tăi de literatură și ce cărți
iți trebuie și te împovăram și eu
cu textele mele și tu erai una singură
ca un foc micuț, câteva flăcări ondulate,
apoi veneai și-mi dansai prin cameră
îmbrăcată numai în dresuri cu sânii mici
ascuțiți, și-l înjurai pe Proust, și-l iubeai
pe Turgheniev, iar eu m-am purtat atât de urât,
că mi-aduc aminte ce-mi spunea bunica Aurica
- Mihai mamă tu ai ochii albaștri
e păcat mamă să te strâmbi, să te uiți urât -
scriu asta acum ca o mărturisire, când
așa de limpede se luminează camera mea
prin fereastră de la toată zăpada de-afară
iertări, acum peste tot mă port bine.