ai stat pe marginea patului
ți-ai legat strâns șireturile
de parcă urma să pleci departe

lucrurile știu înaintea noastră
ce durează și ce nu
de parcă timpul ar fi
o cameră de hotel
unde nimeni nu rămâne prea mult

am încercat să-ți uit chipul
dar mă lovesc mereu
de amintirile noastre
care n-au plecat odată cu tine

s-au așezat cuminți
între lucruri ca praful
care nu mai aparține nimănui