Între banalitate și cinism
Îmi dau orele de neînlocuit
Pe pâinea ce-o pot înlocui oricând cu apă,
Aceeași apă în care mă scufund
Și care mă îngroapă,
Forțându-mi pleoapa transparentă
Peste pleoapă.

Deasupra mea, departe,
Îngerii se tânguiesc de foame,
Căci nu mai zămislește Edenul falnicele poame.
Dedesubtul meu, infernul își deschide gura,
Lehamitos și plictisit deja de mine,
Forțându-se aproape, să-și simuleze ura.

Dorm dus, pe rândul unu de la teatru,
Judecat aproape-n lipsă de un actor, când aspru, când macabru,
Ce-și recită poemele păgâne pe pământul sacru
Al uitărilor de sine,
Al industriei grele,
Dătătoare de locomotive diesel fără șine.

Poem prostesc, poet banal, jalnică meserie:
Să faci, în loc de JavaScript și Python,
Poezie…