Poeții există
precum firele de iarbă în verde,
precum frunzele în verde
și verdele în verde.

Ei sunt, în sine,
mai înainte de a fi,
verdele care urmează
să îngălbenească,
să ruginească
și să se risipească.

În întregul lor se mișcă
și sunt recunoscuți întregi
pentru că,
în unduirea întinderilor,
cei care privesc
văd distanțele
cum se petrec,
cum se adună
și rămân, totuși, întregi.

Așa există poetul.

Și este recunoscut numai
de cei care îi pot privi culoarea
în toate lucrurile,
devenirea prin ele
și întoarcerea.

De aceea, poartă
toate numele
și, în el,
esența tuturor numirilor.

Tot ceea ce scrie
nu este despre lume,
nu este despre el,
nu este despre cineva.

Ci, tot ceea ce scrie
este despre ceea ce toate lucrurile
îi descoperă
în timp ce se eliberează de ele,
dăruindu-se
tuturor.