Orgoliul uliului mi se ascunde în glas
cum îmi deschid aripile, cuceritor zbor-acrobatic,
un vis de ger, alt vis de felină fricoasă;
dar natura mă mistuie pe treptele palatului pustiu
în zdrențele omului fără casă, și, fără trecut;
consumat de transa neputinței de a respira deplin
- închis în hiperventilații și tahicardii trecătoare -
transpir cu durerea strămoșilor de a mă naște,
palid ca o lumânare, ce nu am mai aprins la altar
de la atâtea griji scumpe-trecătoare ca zborul;
doar eu arzând tăciunele speranței ce nu mai are nădejde;
doar eu plângând îngâmfat pe treptele palatului
- de unde a fugit regele cu nobilii lui slăbiți
iar unii au rămas pe urmă răpuși de o boală de mofturi -
așa cum m-am mistuit și eu de vorbesc cu trufie
despre același dureros exod al uliilor prin noapte
plecați la malul mări și al necunoscutului hotar
acolo unde se vor apuca de mâncat peștii leneși
și se vor alia cu pescărușii zilelor calde
două clanuri de zbor din același neam al prădătorilor
iar eu voi rămâne blestemat de frica palatului acesta
ferecat în coșmarul zdrențelor lipite de trepte