|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ lumina ochilor
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-12-25 | |
parcă știa ce avea să urmeze
când l-a luat pentru prima dată în brațe și l-a văzut ca pe o comoară al cărui auriu ușor se înnegrește dar fără a-și pierde valoarea medicii l-au plesnit de câteva ori până plânsetul său a acoperit celelalte plânsete după ce îl alăptează golul rămas în pântec i se zidește fără mortar tatăl își aranjează părul unsuros și își face curaj să intre uite mai are o mânuță liberă să-l apuce și pe el de degetul cel mare a cărui unghie a fost oferită tribut unei prese hidraulice proaspată familie radiantă până medicii opaci s-au întors îngrijorați pe motiv că respira puțin greoi și s-au văzut nevoiți să-l pună sub observație însă după o săptămână a micilor patimi a clarvăzătoarelor cerând tot mai mult să vadă tot mai profund respira printre aparate bunica aducea a nu știu câta sacoșă cu bunătăți din cămară pentru medici să-și dea tot interesul o mamă care lasă cearcănele să cadă ca turnuri gemene până-n obraji o mamă care se predă unui răsărit clandestin ivit printr-o fereastră unde mulți și-au parcat ilegal frunțile sperând că asprimea luminii o va face pentru o clipă să-și închidă ochii în care ar încăpea lejer statuia lui Hristos din rio de janeiro un bebe care începe să pipăie tuburile de o transparență contagioasă dar curând mama le smulge ca pe șerpi din părul medusei apoi îi aruncă fașa ciuline și-l acoperă cu capotul evită holul unde tatăl a făcut un tranșeu în războiul său cu pagini din biblie mototolite pentru gloanțe una din asistente o vede însă e distrasă de păru-i încâlcit nu bagă de seamă că fuge spre o întâlnire neprogramată cu destinul odată ieșită din maternitate îi rupe brățara și pentru prima dată râde discret însă nu-l aude din cauza traficului cauzat de un iepure bătând cadranul unui orologiu apărut fix în mijlocul oricărui drum a mers până asfaltul s-a preschimbat în fir megalitic de iarbă acolo a făcut un popas să-și scoată țandările inimii din talpă lângă caroseria unui aro 240 plin de licheni și cuiburi de berze bebele a râs tot drumul dar abia acum îl aude și-i râde printre lacrimi înapoi nici nu bagă de seamă când apare cerbul alb ale cărui coarne formează o cale lactee pe pământ se apropie și adulmecă o clipă apoi cheamă toate driadele și acestea ies cu ambră din scoarța scorușului atunci mama începe să simtă cum a sa frică își pune cojoace până se preface în speranță aici e într-adevăr un adăpost de negăsit chiar dacă va fi împrejmuit de cele mai moderne cabane când îl scaldă în râul de moissanite unde toată suflarea se adapă începe să-l simtă cum respiră ca oricare alt nou născut cu îngeraș revenit deasupra ca după o pauză prea lungă de catedrală târâș-grăpiș îl oprește lumea pe stradă să-i atragă atenția că și-a târât piciorul precum o ancoră în căutare de port și a lăsat o urmă pe care cei mici o folosesc să inventeze tot felul de jocuri fără să o calce pentru o vreme nu i-a crezut spunându-și că e un fel de glumă elaborată menită a-l face să privească în urmă a deversare însă într-o zi când razele i-au făcut permanent cerului seppuku i s-a părut că a auzit ecoul vocii ei în dolby atmos și a crezut că i-a trecut prin amigdala cerebrală acea fantomă care așteaptă în colț cuminte stingerea luminii atunci s-a întors cu speranța mumie în molari doar să vadă urma strâmbă pe care a lăsat-o oare cum când el și-a imaginat că a mers asemenea unui soldat din garda regală britanică urmă parcă împărțind lumea în două: partea unde omul e un pion fluierând cu telecomandă și partea unde e un rege în mat mergând în orice direcție ca cea mai puțin contestată excepție își dă seama imediat de ce parte aparține și o ia abulic înspre imperiul ușilor rotative lovind iarba de nu-i răsărită prin piatră găsind autobigrafii în orice chitanță amintindu-și de vremurile când voluntar lăsa urme pe asfalt cu un suflet plin până la refuz care dădea peste în alte suflete sătule de refuzuri era precum o betonieră în care a adunat atâtea brizbrizuri ca pe tezaure că se putea numi fericire ce turna însă acum lucrurile fac exact ce scrie în manual și parcă ar zbiera să îl audă cei care fluieră lovind prea încrezători capace de canal nu-și dă seama de ce nu se întărește că nimeni n-ar trebui să-și poarte în piept atât amar de vreme cimentul ud fără măcar o șansă să-l tușească afară cât o esplanadă tsiuuuuuuuuuu parcă-i desprins din mituri excentricul inventator bătrân care în fiecare zi iese pe caldarâm cu boiler în spinare câteva țevi sudate și evantaie colorate declarând pe propria răspundere că e o rachetă ultra modernă care într-o zi o să-l țină cât să vadă întreg orașul cap-coadă și o să strige atunci că-i asemenea lui traian vuia le dă el superman după ceafă o să aterizeze exact de unde a plecat într-un ropot de aplauze și praf confetti turiștii uită de obiective și-l filmează până rămân fără baterie în filmulețele de pe youtube fața îi pare un loz răzuit mereu câștigător de mai rămâne fără spectatori începe să cânte non je ne regrette rien și cumva reușește să o bage și pe jana în cântec cine-i jana nimeni nu știe și când nimeni nu știe e automat o dragoste pierdută când începe să plouă povestește faptele de vitejie ale tuturor alexandrilor de la cel mare până cele ale nepotului care a îmblânzit mâța cea blândă și ploaia trece relativ mulțumită singura întrebare care îi e pusă e despre ziua când va decola și le răspunde că nu-i nostradamus așteaptă combustibilul potrivit căci racheta nu merge așa pe orice kerosen toată lumea râde cu el nu de el mai ales când face gestul decolării cu mâna și sunetul tsiuuuuuuuuu acoperă claxoanele parcă lipite de palme câtă voie bună și tot atâta părere de rău că decolarea probabil nu o să se întâmple în universul lor unde magia pentru că nu se îmbuteliază sfârșește a fi doar o altă picătură de condens însă într-o zi a dispărut fără cortină căzută și o speranță a început să licărească în pupila colectivă oamenii nu l-au căutat pe acasă sau pe la morgă s-au uitat în sus au ciulit urechile și au blestemat ciorile că-s prea gălăgioase că nu aud de ele sunetul mascotă al vieții care probabil se aude mai de sus mai din irealitate dacă asculți cu inima un șervețel unde ai colectat cu grijă cioburile de stea căzute din vârful bradului de crăciun așa că drum lin inventatorule bătrân dovedește-le finalmente că orașul are capăt tsiuuuuuuuuuu
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate