Fulgi suspendați în pragul timpului
umblă prin geamul înghețat ca niște străjeri tăcuți.
Lumina se frânge în cristale fragile
iar tăcerea pare că ascultă pașii pierduți ai păsărilor.
În sobă, lemnul geme cu suflul unui animal vechi,
iar ceasul bate încet, ca o inimă adormită.
Pereții casei par să-și întindă brațele
spre fereastra care tremură sub atingerea frigului.
Fumul se ridică, mirosind a răbdare,
iar aerul adună amintiri pierdute.
Noaptea se așează ca o pânză de argint
și fiecare fulg devine o poveste mută.