|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Între aceste file de cărți suntem aproape desăvârșiți
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-12-19 | | Înainte de strigăt există o liniște cu dinți, o liniște care mușcă din tavan și îl face să curgă peste mine. Corpul meu este o hartă pe care nimeni nu m-a învățat s-o citesc. Metalul știe mai multe despre mine decât mâinile mele. Respir — mi se spune ca și cum aerul ar fi o invenție recentă, ca și cum plămânii ar avea nevoie de permisiune. Nu sunt singur, dar nimeni nu intră cu mine în acest animal care se deschide. Toți stau pe margine și privesc cum se naște o ușă. Durerea nu este mare, durerea este exactă. Are dimensiunea mea și nu negociază. Din mine cade timpul, se sparge în secunde murdare, iar din spărtura aceasta începe să iasă ceva care nu știe încă niciun cuvânt, dar știe deja adevărul. Moartea dă înapoi un pas, surprinsă. Viața își suflecă mânecile. Aud o lamă — nu taie, doar desenează o frontieră între ce am fost și ce nu voi mai putea nega niciodată. Apoi — un sunet. Nu un plâns, ci o afirmație brutală: „Sunt.” În clipa aceea tot ce a fost fragil în mine devine inutil. Nu mai am nevoie de frică, nici de viitor. Îl țin o secundă și universul se micșorează până încape între coastele mele. Când îl iau din brațe, în mine rămâne o absență care bate. Nu sunt întreg. Sunt deschis. Și nimeni, niciodată, nu va mai putea coase asta.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate