Teo locuiește pe o insulă, nu are nevoie de pompă de apă, nici să-i inserați aer la radio, e dependent de o femeie blândă, iubitoare, vie și moartă, sau de un vapor părăsit, morții apelor plutesc în ochii lui. Teo rămâne un autor curgător, retras și sensibil, își apropie degetele de lumea asta, dar focul nu-l prinde, ar fi o greșeală să-i copiați inima prin vocea oricui, ascultați-l și atât, orice perlă veritabilă se păstrează în cochilia unei midii născute într-un râu clar și necunoscut.