câteodată am senzația că sunt oltean
vorbesc până adorm și mai ales după

alteori, mai ales la muncă, par ardelean
socot, măsor, contemplu
și las pe mâine

actele mă trădează – moldovean
m-am născut priceput la nimic
la toate
la toate nimicurile
un fel de slugă cu inimă de artist
un fel de boem rudimentar și smerit cu tupeu

sunt deseori bănățean, moroșan
și dobrogean – numai vara
mi-e aproape imposibil să mă văd mitic
bucureștenii îmi inspiră un soi de complex
că nu sunt atât de balcanic dat cu eau de cologne
made in france din chitila
că de aia e micul paris

muntean mă simt când merg la mediterana
la plajă

mi-ar fi plăcut să fiu dac
dar habar nu am ce predica zamolxis
și nici la ortodocși nu sunt mai puțin păcătos

la politică sunt cu fiecare
fiecare ne minte frumos în vreme ce ne jupoaie
culorile lor reflectă ce mai rămâne după
să pui monopol pe o nuanță mi se pare futil

în ultima vreme mă obsedează cuvântul tiptil
și foarte apăsat vă zic
tiptilizez soarta asta de emigrat
între dorul paradă și dorul rană
și mă gândesc să desenez oriunde aș fi
cu bățul pe țărână haihuie
o Românie a mea

da, sunt român din pricină de părinți
dar nu așa cum ați crede
cu toate talentele alea mândrulene
ci, mai anonim
un fel de om cu rușine și dragoste pentru ceva
imposibil de pus în cuvinte
i-aș zice DoinăNiciodatăAuzită

câteodată am senzația că sunt italian
dar mi-e greu să nu sudui
din străfundul rărunchilor ”mi-aș”
și asta nu se poate traduce
nici măcar prin gesturi

mi-ar fi plăcut să fi fost țigan, grec, turc
tardiv

tiptil și foarte apăsat
mă trădează urma pasului și când stau

când stau?