întrebări aparent apatice,
nevoi zilnice, repetabile,

și un lătrat fidel,
din când în când.

soluții radicale
și câte o bucată de lumină,

contradictorii gânduri și vârste,
linii obscure, drepte, longitudinale —
rareori verticale.

„o să ne oprim mai târziu”, spune corpul.
animal sunt,
copac — uneori.

mă ușurez.

putem continua drumul până la capăt,
geamurile sunt larg deschise.

iar pământul miroase a ploaie moartă — acum.

atâta liniște,
și niciun răspuns.