Moartea,
Diluată în viața de zi cu zi,
Mă privește în față la o grupă de sânge distanță
Dar nu mă ia în brațele ei kilometrice.
Nu se contopește cu mine până în meninge.
Îi place să mă facă să îmi șterg lacrimile de pe pernă cu amintirile sau
Să-mi toarne apă pe gât
Ca la un bebeluș știind că nu o să mai cresc
niciodată.

Îi place să dărâme în jur alți oameni, să îmi facă în ciudă că în dureri atroce se poate și mai bine.

Am început în gânduri să pun un m în fața fiecărui cuvânt cheie.
Din ironie, din plictiseală, din lipsă de respect.
În vise nu îi mai pot pronunța numele
(știu, aici face pe el subconștientul)

De citit nu mai pot citi.
Poate a scris José Saramago un roman de sertar din cuvinte care traduse în română încep cu m.
Sau poate Borges, cel mai orb, a scris în filele din capul lui adevarul despre mrbire.
O să-l caut prin nisipul
de pe lumea mealaltă.