Într-un răsărit de seară,
Merg pe drumul ce-l știut,
Dar observ ascuns-o fiară,
Spintecat sunt de-ar fi vrut.

Dar ce oare o oprește,
Veșnic să mă liniștească,
Să revendice-un trofeu,
Dintr-o pradă omenească?!

Mă întreb: e o plăcere
Sau nevoia sa zdrobește?
Care este adevărul,
Ce mă paște și privește?!

Este cred, natura noastră,
Să ne pierdem duși de val,
Este-o boală strămoșească,
Căci dihania-i doar cal.