ÃŽn jur,
pretutindeni,
lumina își modela carnea,
iar eu mă strângeam în sâmbure,
ca într-o eprubetă.

Dospeam miez de pulberi
adăugând
universului piruete.

Și cădeam în spirală.

Împlinirii îi adăugam înălțimi,
cum adâncirii lamei
îi înfloresc tăișuri.

Din întuneric, privirea se aprindea
ca senzorii camerei de supraveghere
treziți de mișcări obscure.

Dimineața,
luminile cerului
lipite de firele ierbii,
amintiri
de spectacol neîncheiat,
scânteiau.

Boabe de rouă,
cochilii de melci,
perle reci,
reziduuri ale exploziilor inaugurale.

Semințe ale luminii
plămădite în laborator
de mecanica invizibilă a mâinii,
pe care,
ca valul mării,
în pântecul scoicilor,
le insemina.