stau pe gânduri într-o lume grăbită, depresivă,
fac liniște, natura se odihnește după truda îndelungată,
întâmpin viitorul cu simfonia încrederii,
a calmului generat de lumina expresivă.

vin către mine emoții care mi se potrivesc,
valuri de lumină îmi energizează iubirea, cunoașterea
în mărețul codru sălbăticiunile se pregătesc de hibernare,
să nu mai fie sacrificii de miei și căprioare.

e prea multă moarte și timpul umblă zdrențuit
ca un cerșetor prin subsolurile orașului,
au pierit și viermii de mătase
care l-ar fi putut îmbrăca frumos ca pe un lord.

poate n-ar mai fi atât de aspru și rece ca un fiord,
poate simfonia de viori i-a răsuna în cord.