din lacrima iertării îmi țes zorii,
să-mi mai zâmbească soarele trezit,
cu razele iubirii destram norii,
păianjenii tristeții care m-au împânzit.

se coace doru-n mine iubitul meu drag,
n-am cum să uit de-al nostru mariaj,
căci noi am trecut al fericirii prag
și-am străbătut miraj după miraj.

aș vrea să mai dansez cu tine un tango,
să strivesc sub tălpi regrete, căințe,
să nu-mi mai plângă singuraticul ego,
printre dureri, amărăciuni și dorințe.

un turn al dorului clădesc din piese lego,
să ascund în el multe, neștiute suferințe.