mă așez în genunchi
în respirația ierbii
mă fac una cu lutul din care am venit
tăcerea e un glas fără nume
mă cheamă din adâncul meu

se adună lacrimile ca roua dimineața
sufletul își caută aripile
de parcă ar fi zburat
dintotdeauna în lumină

dorul nu se vede cu ochii
vindecă și doare ca un psalm
se așază în piept - candelă tainică
arzând fără să mistuie
pe buze se nasc cuvinte
îmblânzesc întunericul

privesc culoarea liniștitoare a aerului
încolăcit pe tulpinile florilor
și-l rog pe Dumnezeu
să nu mă lase pradă mie